joi, 20 martie 2014

SE POT FACE COSMETICE ÎN CASĂ?

    Cosmeticele se pot face în casă!
    Cremele de față , de mâini, șampoanele, deodorantele, produsele de machiaj se pot face în casă. Ingredientele/materiile prime cosmetice se pot cumpăra via internet, iar producerea cremelor devine posibilă.
  Autoproducerea cosmeticelor în casă nu e imposibilă, anumite rețete sunt simple, altele complicate, trebuie să ai un pic de experiență cu manevrarea îngredientelor, și nu în ultimul rând o foarte bună cunoștere a materiilor prime utilizate.
  Producerea în casă a produselor cosmetice este avantajoasă din punct de vedere economic, costul total al materiilor prime utilizate pentru producerea unei creme este net inferior prețului unei creme din comerț.
  Un alt avantaj e utilizarea ingredientelor naturale, mai ales că putem alege ingredientele pe care să le introducem în cosmeticele făcute de noi.
  Un pas dificil nu e realizarea cosmeticelor, ci cumpărarea materiilor prime utilizate în producerea cosmeticelor. Cea mai mare parte se cumpără de pe site-uri specializate în vanzarea materiilor prime, dar sunt ingrediente care se pot cumpăra în farmacie, supermarket, apicultori , plafar ( depinde de produsul căutat ).
  Pentru început vă recomand realizarea rețetelor simple cum ar fi măștile de față cu argilă, măști pentru păr, detergent de față cu făină de ovăz, scrub pentru față cu miere și zahăr.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu