Cum să facem în casă fondul de ten mineral!

  Fondul de ten mineral se poate prepara în casă, cu puţine ingrediente şi costul relativ scăzut, în comparaţie cu preţul unui fond de ten mineral în comerţ. De ce avem nevoie? de oxizi coloraţi, bioxid de titan, stearat de magneziu, sericit cerat, caolin şi un grinder sau o maşină de măcinat cafea pentru a amesteca pulberile.
  Pentru a obţine un fond de ten mineral trebuie să facem un mix de oxizi coloraţi ( galben, roşu şi albastru) şi bioxid de titan în principal, plus o mică parte de pulberi riempitive care ajută la aplicarea şi alunecarea mai uşoară a fondului de ten.
   Codurile principalilor oxizi care se găsesc în INCI al unui fond mineral.
oxid albastru: CI 77.007
oxid galben: CI 77.492
oxid roşu: CI 77.491
bioxid de titan: CI 77.891 ( sau oxid alb )
  Mai întâi trebuie făcut un mix de oxizi pentru obţinerea culorii pielii. Aceasta se obţine din amestecarea oxizilor galben, roşu şi albastru. Se începe cu trei părţi de galben, o parte de albastru şi o jumătate de parte de roşu ( măsura poate fi o linguriţă, dar este mai bine să cântărim cantitatea de oxid). Se amestecă bine aceste pulberi, culoarea care trebuie obţinută trebuie să fie maro închis. Se deschide la culoare utilizând bioxid de titan  sau un mix de bioxid de titan cu alte pulberi riempitive până când obţinem o culoare asemănătoare cu cea a pielii noastre. Menţiune importantă: culorile trebuie amestecate în grinder sau maşină de măcinat cafea timp de 5-10 minute până la amalgamarea completă a pulberilor, în mod contrar fondul de ten nu este uniform atunci când îl aplicăm.
  În cazul în care am greşit culoarea fondului de ten, aceasta se poate remedia după următoarele indicaţii: dacă e prea închis se ajunge bioxid de titan sau oxid de zinc. În cazul în care am adăugat prea mult dintr-un oxid sau altul, iar culoarea fondului de ten tinde spre roşu sau albastru, trebuie să ţinem cont de teoria culorilor şi cum se anulează reciproc. Dacă tinde spre roşu trebuie să adăugăm verde ( galben+albastru), care anulează culoarea roşie. Dacă e prea galben ajungem albastru şi roşu, dacă tinde spre albastru ajungem portocaliu ( galben+roşu).
  Vorbim şi de gradul de acoperire al fondului de ten: cel obţinut doar cu bioxid de titan şi oxizi acoperă mult, dar nu alunecă bine pe piele şi dă un efect nenatural. De aceea este indicat să facem un mix de bioxid de titan cu alte pulberi riempitive.
  Pentru tenurile acneice, grase şi cu probleme bioxidul de titan se poate înlocui cu oxid de zinc, care are proprietăţi purificatoare ale pielii, pe lângă faptul că are un efect de albire aproximativ egal cu cel al bioxidului de titan. Pentru tenurile normale nu este indicat, acesta usucă tenul destul de mult, iar pentru tenurile uscate trebuie evitat.
  Pulberile riempitive pot fi adăugate în procent de 20-40%, în funcţie de gradul de acoperire pe care vrem să îl obţinem ( cu cât pulberile riempitive sunt în procent mai mare prezente, scade gradul de acoperire).
  Caolinul este indicat pentru tenurile grase şi acneice, are un grad mare de absorbţie, iar fondurile de ten care îl conţin are proprietăţi sebo-regulatoare. Se poate adăuga în procent de 10-15%.
  Sericitul cerat ajută la alunecarea fondului de ten la nivelul pielii, îi conferă o textură mătăsoasă, plăcută. Sericitul nu este nici lipofil, nici hidrofil, de aceea nu trebuie adăugat în procent mare, pentru că ar compromite aderenţa fondului de ten. Se adaugă în procent de maxim 5-10%.
  Stearatul de magneziu îmbunătăţeşte aderenţa fondului de ten şi alunecarea la nivelul pielii. Are şi efect antiaglomerant al pulberilor. Se foloseşte în procent de 10-15%.
  Se pot folosi şi diverse tipuri de amidon, dar acestea nu au grad de acoperire, ci doar de absorbţie. Sunt mai indicate în prepararea pudrelor de faţă, dar de pot folosi în procent de 5% şi la fondul de ten mineral.

 

Fond de ten mineral handmade

Culorile diametral opuse se anulează reciproc.

 

Cum să facem în casă pudra de faţă naturală şi eficace!

  Pudra de faţă este unul din cele mai importante produse de machiaj din trusa noastră. Este destinată a fixa fondul de ten, corectorul, dar şi pentru a elimina aspectul lucios al pielii. Aplicare pudrei de faţă conferă tenului un aspect mat, neted şi mătăsos.
  Pudra poate avea mai multe proprietăţi, poate fi destinată pielii grase sau uscate, poate acoperi mult sau poate fi transparentă. Ingredientele care pot intra în compoziţia pudrei sunt multe, dar poate fi alcătuită doar dintr-un ingredient fiind la fel de eficace ca mix-ul de pulberi.
  Pulberile care pot intra în compoziţia pudrei de faţă sunt: talc, carbonat de calciu, amidon, caolin, oxid de zinc,silice. În funcţie de alegerea acestor pulberi se obţine un mix  care acoperă mai mult sau mai puţin, absoarbe excesul de sebum sau uniformează tenul.
  Pulberile care au putere de acoperire mare sunt bioxidul de titan şi oxidul de zinc, urmate de carbonatul de calciu ( putere medie). Acestea nu pot fi aplicate ca atare deoarece vă veţi colora de alb faţa, ci trebuie combinate cu oxizii de fier pentru obţinerea unei culori similare culorii tenului nostru.
  Pulberile cu caracter aderent (adapte în special pielii uscate) sunt caolinul, amidonul, carbonatul de calciu. Cu cât pulberea este mai fină cu atât aderează mai bine.
  Pulberile absorbente ( adapte tenului gras) sunt talcul, amidonul, carbonatul de magnesiu.
  Pentru crearea pudrei noastre de faţă trebuie să ţinem cont de aceste caracteristici ale pulberilor. Pentru a face o pudră care acoperă puţin alegem pulberi ca talc şi amidon ( 50% din total), pentru o pulbere care acoperă creştem conţinutul de oxid de zinc sau bioxid de titan. Pentru obţinerea unei pudre absorbente mărim conţinutul de amidon sau caolin. Pentru obţinerea unei pudre aderente trebuie să alegem pulberile cu granulometria cea mai mică : amidon de orez sau caolin.
  O pudră de faţă optimă şi ieftină este obţinută doar din amidon alimentar. Se aplică ca atare pe faţă, are mare putere absorbantă, nu este comedogenică, si durează circa patru ore. Deasemenea oricare mix din pulberile de mai sus este bun ca pudră de faţă, numai să se ţină cont de pulberile adapte fiecărui tip de ten.
  Prepararea pudrei cu amidon este simplă: e de ajuns să aplicăm cu o pensulă largă pulberea de amidon mai ales în zona T, unde pielea se lucidează mai uşor. Este indicat păstrarea amidonului într-un vas al unei pudre în pulbere mai vechi, sau chiar al unei creme, iar când vrem să îl prelevăm, punem puţin în capac, rotim pensula în capac pentru a o îmbiba de pulbere şi cu mişcări uşoare se aplică. Pulberea de amidon se poate colora cu foarte puţin colorant alimentar pentru a îi conferi o culoare uşor roz sau galbenă, se poate parfuma cu o picătură de ulei esenţial preferat.

Pudră de amidon de orez

Gel de faţă handmade! cum se prepară şi ce proprietăţi are

    Gelul de faţă se poate prepara în casă, procedimentul este simplu, se poate îmbogăţi cu active cosmetice, creând un gel cu proprietăţi specifice.
  Procedeul este simplu şi avem nevoie de trei ingrediente principale: apă, gelificant şi conservant. Cei mai folosiţi gelificanţi sunt guma de xanthan şi pulberea de carbomer.
  Guma de xanthan se foloseşte în procent de 0,5%. Modul de gelificare este simplu: se poate dispersa în glicerină, se adaugă apa puţin câte puţin, se amestecă până când se formează gelul, sau se încălzeşte apa, se toarnă xanthana peste, se aşteaptă să se hidrateze şi se amestecă cu un mixer vertical pentru a deschide molecula. Eu am încercat amândouă metodele de gelificare a gumei de xanthan dar nu am găsit nici o diferenţă semnificativă în calitatea gelului făcut cu metoda la rece sau la cald. Gelul obţinut cu guma de xanthan este destul de lichid, alunecos, inconvenientul fiind că ajungând mai multă xanthana pentru a forma un gel mai dens, acesta devine "bălos", iar senzaţia pe piele este puţin mai neplăcută. Avantajul acestui gel este că e ecobio, este hidratant, iar senzaţia pe piele este plăcută.
  Pulberea de carbomer, nu este ecobio, dar nu are efecte adverse asupra pielii, se foloseşte în procent de 0,3%. Procedimentul este mai complicat: se adaugă peste apa, se aşteaptă să se hidrateze bine, de obicei 15-30 min. Când toată pulberea a devenit transarentă, se amestecă în apă, iar pentru a forma gelul trebuie adăugată soluţie de sodă caustică. PH-ul pulberei este acid, iar pentru a forma gelul trebuie adus la pH 6 amestecul de apă cu pulbere de carbomer. Sunt de ajuns 2-3 picături de soluţie pentru a se forma gelul, amestecul de apă cu pulbere se transformă instantaneu într-un gel dens şi transparent. Se recomandă adăugarea a 2-3 picături de soluţie, se amestecă apa cu pulbere, iar dacă s-a format încă gelul se adaugă câte o picătură şi se amestecă , se continuă până la formarea gelului. Dacă se ridică prea mult pH-ul, gelul devine din nou lichid şi chiar dacă se scade din nou pH-ul gelul nu se va mai forma. Senzaţia pe piele este plăcută, este un gel extrem de lejer, tactil asemănător apei.
  Activele cosmetice se ajung după procesul de gelificare, la rece, singura regulă : să fie active hidrosolubile! Se poate ajunge maxim 1% de active liposolubile, care sunt ţinute în dispersie în interiorul gelului.
  Dintre activele care se pot adăuga:
-suc de aloe vera - poate substitui o parte din apa distilată;
-pantenol - emolient şi hidratant, se adaugă în procent de 1-2%;
-glicerina - se adaugă în procent de 3-5%, menţine umiditatea gelului şi îmbunătăţeşte întinderea gelului la nivelul pielii;
-extracte de plante - putem adăuga ce extract vrem, cele în pulbere au multe active, dar după un timp se oxidează şi transformă gelul în neutilizabil; e mai bine să utilizăm un extract hidroglicerinat. Procentul de uz e de 2-3%;
-proteine hidrolizate - 1-2%;
-allantoina - 0,3% se dizolvă în apa caldă înainte de a forma gelul.
-ulei esenţial - chiar dacă e liposolubil, câteva picături se dispersează în gel, transferând proprietăţile lor în gel.
   Exemplu de gel ( se formulează la 100):
Apa- la 100
Glicerina -3
Xanthan - 0,5
Pantenol - 1
Extract de centella - 2
Cosgard ( conservant) - 0,6
Ulei esenţial de lavandă 3 picături
Ulei esenţial de mentă 2 picături
  Acest tip de gel poate înlocui crema de faţă pe timpul verii, sau se poate folosi ca gel hidratant pentru tenurile grase. Componentele gelului ( cu excepţia apei, gelificantului şi conservantului) pot varia în funcţie de ingredientele şi activele cosmetice pe care le deţinem.

Pulberea de carbomer hidratată

Gelul de carbomer după adăugarea soluţiei de sodă

Gel de carbomer colorat pentru a observa mai bine consistenţa

Diferenţa dintre gelul de carbomer ( albastru) şi gelul onţinut cu guma xanthan

 

Cold cream - ce este, cum se prepară şi modurile de utilizare!

  Cold cream este un produs de frumuseţe legendar de care în mod sigur aţi auzit, dar probabil nu l-aţi folosit niciodată. Acest produs a fost inventat de medicul Galen, care a înglobat apă în unguentele şi pomatele care le foloseau în acele vremuri pentru hidratarea pielii. Acest preparat - cold cream este percursorul cremelor moderne.
  Această cremă are mai multe denumiri : cold cream - sub această denumire o găsim în parfumerii, Ceratum galeni în farmacie, unde denumirea aminteşte numele celui care l-a inventat-o. Denumirea de cold cream se datorează faptului că senzaţia pe piele este mai răcoroasă decât unguentul clasic, datorită apei prezente.
 Timp de 1500 reţeta acestui tip de cremă a rămas neschimbată, fiind cea inventată de Galen : 60% ulei, 20% ceară de albine şi 20% apă de trandafir.Ceara de albine are lejere proprietăţi emulsionante, reuşind a îngloba apa.
  Modul de preparare este simplu: se încălzeşte ceara cu uleiul vegetal, se adaugă apa de trandafir caldă încet fir cu fir şi se amestecă cu un tel. Se aşteaptă să se răcească în mod natural, fără a o da la frigider sau la rece, se amestecă din când în când până se răceşte complet.
  Este preparatul cel mai simplu de făcut atunci când nu dispunem de emulsionanţi, are multe utilizări şi nu are nevoie de conservanţi. La temperatura camerei ţine până la două-trei luni, conservată în frigider şi mai mult. În acest caz se poate diminui cantitatea de ceară de albine până la 5 %.
  Datorită proprietăţilor nutriente şi hrănitoare are multiple utilizări: poate fi folosită în locul cremei de noapte în perioadele reci, repară mâinile şi picioarele crăpate, poate fi utilizată ca balsam de buze. Utilizare alternativă: poate fi folosită ca demachiant, uleiul conţinut dizolvă foarte bine machiajul, poate fi folosită şi ca mască de faţă hidratantă. Dacă introducem uleiuri curative, ca cel de gălbenele sau muşeţel poate fi folosit împotriva arsurilor solare sau chiar arsurilor lejere.

Masca pentru faţă homemade

  Masca de faţă este un compus dens, în care se poate pune ce vrem. Este alcătuită în principal din substanţe care adensează ( cum sunt argilele) şi substanţe active ( iaurt, miere, fructe proaspete).
 Ca substanţe adensante se folosesc argile de toate tipurile, făina sau amidon. Argila este optimă pentru măştile de faţă, având proprietăţi purificante, ajutând în tratarea acneii, dar şi la eliminarea celulelor moarte, lăsând pielea moale, mătăsoasă şi strălucitoare. Dintre toate tipurile de argilă, cea verde este mai bogată în principii active. Deşi este disecantă dacă este folosită doar cu apă, dacă se adaugă miere şi/sau ulei devine o mască nutritivă binefăcătoare pentru ten.
  Făina care poate fi utilizată este cea de grâu, de ovăz sau secară, unica condiţie e să fie fin măcinata. Deasemenea se poate utiliza amidonul de porumb sau grâu. Acestea au ca proprietate principală faptul că înmoaie pielea şi îi redă splendoarea. Se poate adăuga un pic de cacao amară, care are proprietăţi hidratante, pe lângă faptul că are un miros plăcut de ciocolată.
  Dintre substanţele active care pot fi adăugate amintim iartul, mierea, piure de fructe proaspete, ou bătut, ulei vegetal presat la rece. Iaurtul, natural sau cu fructe, reechilibrează pH-ul pielii, are proprietăţi astringente, dar şi hidratante. Se adaugă o lingură de iaurt la o singură aplicare.
  Mierea se poate adăuga în toate tipurile de măşti, are proprietăţi hidratante şi ajută la reîntinerirea tenului. Se adaugă o linguriţă în masca de faţă, dar aplicată pură pe piele poate provoca iritaţii.
  Oul, datorită lecitinei conţinute în gălbenuş, are proprietăţi de reînnoire a pielii şi un efect lejer de întindere a pielii.
  Uleiurile vegetale se aleg în funcţie de tipul de ten, iar cantitatea care trebuie adăugată variază de la jumătate de linguriţă pentru tenurile grase la o linguriţă pentru tenurile uscate.
  Piureurile de fructe, în funcţie de gradul de lichiditate, pot înlocui cota de apă sau doar o parte din lichidul care se adaugă pentru formarea măştii. Conţin multă vitamina C care ajuta la întinerirea pielii, menţinerea hidratării şi echilibrarea pH-ului pielii. Fructele acide nu sunt consiliate de aplicat pure pe piele deoarece pot provoca înroşirea pielii.
  Ca parte lichidă a măştii se poate folosi apa distilată, lapte animal( cel de capră are proprităţi benefice asupra pielii) sau vegetal( soia, cocos, migdale) sau ape florale.
  Se pot adăuga uleiuri esenţiale- 4 sau 5 picături. Acestea se aleg în funcţie de tipul de ten, de proprietăţile uleiului esenţial sau rezultatul care vrem să îl obţinem: ulei esenţial de mentă şi lavandă pentru tenul gras, tea tree pentru tenul acneic, ulei esenţial de muşeţel pentru tenul uscat.
  Doza de argilă sau făină pentru o singură aplicare este de o lingură-o lingură şi jumătate. Se pot amesteca între ele diversele tipuri de argilă, sau argilă şi făină. La acestea se adaugă partea lichidă, iar compusul obţinut trebuie să fie îndeajuns de dens ca să nu curgă de pe faţă.
  Timpul de aplicare a măştii de faţă variază de la 10 minute la 20 minute. Pentru tenurile sensibile se poate ţine şi mai puţin. Eu vă sfătuiesc să o clătiţi cât mai este un pic umedă, mai ales în cazul măştilor cu argilă, altfel aceasta absoarbe umiditatea din piele, uscând tenul dacă este ţinută prea mult.
  Se pot amesteca ce ingrediente vrem sau avem în casă, dacă ţinem cont de doza de uz a ingredientelor, nu se greşeşte, iar crearea unei măşti de faţă poate deveni un hobby plăcut.

Macerate uleioase! cum se obţin şi proprietăţile lor cosmetice

  Maceratele uleioase sunt rezultatul obţinut din macerarea în ulei vegetal a uneia sau mai multe plante. Majoritatea compuşilor prezenţi în plante sunt solubile în ulei, deci proprietăţile lor vor trece în uleiul în care sunt macerate. Nu toate plantele pot fi macerate în ulei!
  Pentru maceratele uleioase pot fi folosite toate uleiurile vegetale, dar sunt de preferat cele care nu râncezesc uşor. Pot fi folosite ca ulei de masaj, dar şi ca ingrediente în unguente, creme sau chiar săpun natural.
  Uleiurile care pot fi folosite pentru obţinerea maceratelor uleioase:
-uleiul de jojoba - este foarte rezistentă la râncezire, tratându-se de ceara lichidă, şi penetrează în profunzime în piele. Poate fi utilizat pur sau diluit cu alt ulei, procent de uz 1/4 ( o parte ulei de jojoba şi patru părţi alt ulei vegetal);
-uleiul de floarea soarelui - rezistent la râncezire, nu are proprietăţi deosebite;
-uleiul de orez - conţine gamma orizanol şi vitamina E ceea ce îi conferă rezistenţă mai mare la râncezire.
-ulei de măsline - este rezistent la râncezire, dar are miros puternic care poate interfera cu mirosurile plantei folosite.
  Toate tipurile de ulei vegetal pot fi folosite, dar trebuie luat în considerare rezistenţa la  râncezire în timp, costul uleiului şi pentru ce vrem să folosim maceratul. Este inutil să facem un macerat uleios cu un ulei scump dacă după puţin timp râncezeşte şi nu mai poate fi folosit. Alegerea mea este uleiul de orez, care are proprietăţi emoliente şi este rezistent, maceratul uleios ţine şi doi ani.
  Se folosesc plantele uscate, excepţie în cazul în care trebuie folosite plantele verzi (arnica, sunătoare). Nu există o reţetă precisă, se ia un borcan cu filet, care se închide ermetic, spălat şi uscat, se umple trei sferturi cu planta şi se acoperă cu ulei.
  Metoda tradiţională de macerare se face în felul următor: se pune borcanul cu planta noastră acoperită de ulei într-un dulap sau alt loc întunecos şi răcoros, se lasă timp de 40 de zile, la două sau trei zile se agită, după care se filtrează şi se transferă în sticle închise la culoare.
  Metoda de macerare la cald se foloseşte în cazul plantelor proaspete sau când vrem să obţinem rapid un macerat. Procedeul de umplere este ca mai sus, doar că în loc de a lăsa recipientul la întuneric, ziua se expune la soare, iar când nu mai este soare se depozitează la întuneric.Borcanul trebuie să fie închis la culoare, sau dacă e transparent se înveleşte în staniol. Procedeul se repetă timp de 15 zile, după care se filtrează.
  Metoda la cald cu bain-marie: se umple borcanul ca mai sus, se pune la bain-marie, la foc lent, timp de 3-6 ore, după care se poate filtra.
  Filtrarea se face în doi timpi: primul filtraj, conţinutul borcanului nostru se filtrează cu ajutorul unui tifon într-un alt recipient, planta se stoarce bine, şi se lasă totul două zile. După acest timp se efectuează a doua filtrare cu ajutorul unui filtru de cafea pentru a elimina toate reziduurile, după care se transferă într-un recipient închis la culoare şi se păstrează în loc întunecos şi răcoros.
  Pentru o conservare cât mai lungă a maceratului uleios se poate adăuga vitamina E, care contrastează oxidarea uleiurilor. Este de ajuns 0,25% pentru 100 ml.
    Plantele folosite la macerate uleioase şi proprietăţile cosmetice

-ardei iute ( ardei uscat) - stimulant;
-arnica ( flori prospete ) - anti-inflamtor, analgezic;
-cimbru ( flori şi frunze uscate) - anti-septic, tonificant;
-coada şoricelului ( flori uscate) - calmantă, anti-inflamator;
-dafin ( planta sau fructe mărunţite) - anti-septic;
-gălbenele ( flori uscate) - anti-inflamator, calmant, anti-mâncărimi;
-gheara dracului ( rădăcina) - anti-inflamator, analgezic;
-iederă (frunze prospete) - tonificant;
-lavanda ( flori uscate) - anti-septic, calmant; 
-morcov ( rădăcină prospătă) - menţine pielea bronzată;
-muşeţel ( flori uscate) - calmant, anti-inflamor;
-salvie ( frunze uscate ) -deodorant, anti-septic;
-rozmarin ( frunze uscate) - anti-septic, calmant.






 

Importanţa pH-ului în produsele cosmetice! Cum se măsoară şi tester folosit!

 Cu noţiunea de pH suntem familiarizaţi din şcoală, unde ne-a fost predată la ora de chimie şi ştim că măsurarea lui ne indică aciditatea sau bazicitatea. În termeni ştiinţifici pH înseamnă potenţial de hidrogen sau logaritmul negativ al concentraţiei ionului de hidrogen. Acizii sunt substanţe compuse din unul sau mai mulţi atomi de hidrogen şi un radical liber. Bazele sunt substanţe compuse dintr-un metal şi una sau mai multe grupări de hidroxil.
  Scara de măsurare a pH-ului începe de la 0 ( aciditate extremă) şi ajunge la 14 ( bazicitate extremă). PH 7 se află la mijlocul scării şi este considerat neutru, foarte puţine substanţe sunt complet neutre (apa are un pH 7). Acidul clorhidric are pH 0, fiind substanţa cea mai acidă, în schimb soda caustică are pH 14, fiind substanţa cea mai alcalină.
  Toate cosmeticele trebuie să aibă pH-ul cuprins între 5 -7, excepţie fac gelurile intime care pot avea pH de 4-4,5 sau tratamentele pe bază de acid (de ex. exfolianţii cu acid salicilic sau glicolic) care trebuie să aibă pH 4. În cazul produselor care intră în contact cu ochii este importantă menţinerea pH-ului 7, în mod contrar poate ustura.
  La contactul cu pielea sunt agresive atât produsele prea acide, cât şi produsele alcaline ( de ex. soda caustică poate provoca arsuri). Produsele cu pH cuprins între 4 - 5 şi 7 - 10 pot provoca mici iritaţii, dar nimic grav, sunt absolut de evitat produsele cu pH sub 4 şi deasupra a 10, deoarece pot provoca arsuri şi daune permanente pielii.
  Cum se reglează pH-ul unui cosmetic? Dacă este peste 7 trebuie scăzut, deci se utilizează un acid, de obicei lactic sau citric, iar dacă este sub 5 trebuie ridicat utilizându-se o bază, de obicei o soluţie de sodă (bicarbonatul nu este considerat deoarece este o bază slabă şi duce la formarea bulelor).
  De reţinut : fiecare punct ale pH-ului este de 10 ori mai acid sau mai alcalin decât anteriorul! De exemplu un pH 5 este de 10 ori mai acid decât un pH 6 şi de 100 de ori mai acid decât un pH 7, la fel se comportă şi în cazul pH alcalin. Acest fapt este important în măsurarea pH unei creme, şampon sau alt produs cosmetic, ţinând cont că reglarea pH-ului este fundamentală pentru sănătatea pielii noastre. Deasemenea trebuie ţinut cont şi în cazul reglementării pH dând un exemplu simplu: dacă pentru a scădea de un punct pH am folosit 4 picături de acid lactic, pentru a scădea de două puncte nu vor fi suficiente alte 4 picături, trebuie folosite mai multe.
  Testerele pentru măsurarea pH-ului pe care le folosim trebuie să aibă scara completă care pleacă de la 0 şi ajunge la 14, nu sunt suficiente cele pentru măsurarea apei care pleacă de la 4 si ajung la 10. Deasemenea pH-metru electronic este bun, precis dar costă mult şi nu este simplu de cumpărat.
  Testerele de hârtie se găsesc mai ales online, unde le puteţi găsi la un preţ mai redus. Sunt cutiuţe cu 100 de testere, pe care le puteţi tăia în patru, în acest fel e ca şi cum aţi avea 4 cutii ( foto mai jos), pentru că de multe ori va fi nevoie de a măsura pH chiar şi de 3-4 ori, în acest mod nu veţi folosi 3 sau 4 testere ci doar 1.
  Măsurarea pH-ului unui cosmetic se face în felul următor: se ia testerul, se introduce în recipientul în care avem produsul, se ţine 2-3 secunde, se îndepărtează excesul şi se confruntă cu scara de pe cutia testerului. Dacă toate culorile de pe tester coincid cu cele de pe cutie acela este pH-ul cosmeticului vostru.

  Tester pentru măsurarea pH-ului.










Măsurarea pH-ului unei creme de faţă. Confruntarea cu scara de pe cutie, se observă obţinerea unui pH 6.










Tester tăiat în patru fâşii, tăierea
se face longitudinal, cu atenţie
 pentru a nu îndepărta
pătrăţelul cu reactiv.